Între realitate şi ipocrizie

miercuri, 4 Martie 2015

Cristi Danileț (CSM), declarație frapantă pentru Avocatura.com: „Inclusiv judecătorul nu mai cunoaște, astăzi, legea”

Filed under: bazel09 — valentin ciuraru @ 10:21 PM
Nici măcar judecătorii nu mai cunosc legea, mărturisește un… judecător. Cristi Danileț, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, a discutat cu Avocatura.com despre problemele justiției românești, explicând de ce accesul la Justiție rămâne o iluzie, în condițiile în care educația juridică este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Danileț a avut câteva recomandări și pentru profesori, invitându-i la dialog, dar și pentru Ministerele abilitate, cărora le recomandă să introducă ore de tehnologie, pentru a preveni comiterea de infracțiuni.
 Avocatura.com: Domnule Danileț, se vorbește frecvent despre lipsa de cultură juridică a publicului. De ce credeți că nu se face, în România, popularizarea legilor? De ce se consideră că legea este apanajul profesioniștilor?

Dănileț: Noi avem o problemă. Accesul la Justiție, un acces autentic la Justiție, nu înseamnă numai accesul la clădirile instanțelor, cum în mod greșit se confundă. Sau accesul la anumite proceduri. Ci înseamnă și accesul la informație. Informații legale. Or, în România noi avem două probleme: 1. Legile nu sunt publice. Ele aparțin Statului, legile sunt editate de către Stat, de către Monitorul Oficial, însă ele sunt vândute, inclusiv instituțiilor publice. Sunt vândute. Deci ele nu sunt publicate în mod oficial, de către Stat, la liber, și să poată fi cunoscute de către populație.

De exemplu, în momentul de față, nici un site oficial din România nu-ți oferă un Cod sau o lege, cu toate modificările actualizate la zi. Să fie o variantă oficială. Nu există așa ceva. Numai inițiative private în domeniu.

În România, nu există hotărâri judecătorești publicate. De ani de zile ne chinuim să adaptăm un proiect inițiat de către un coleg, prin care să publicăm în mod oficial hotărârile judecătorești pe internet, și încă lucrul ăsta nu se întâmplă. Și-atunci totul este imprevizibil.

Oamenii nu știu ce-au voie și ce nu au voie să facă. Apoi, oamenii nu știu ce se va întâmpla cu ei dacă vor încălca, de exemplu, o lege. Nimic nu este previzibil. Or, asta nu înseamnă, sub nici o formă, acces la Justiție.

De aceea, cred că trebuie să găsim, cumva, alternative. Și, oricum, societatea se juridicizează foarte mult. Cred că nu există domeniu care să nu fie reglementat legal. Astăzi deja a devenit o imposibilitate să mai cunoști legea. Inclusiv judecătorul nu mai cunoaște, astăzi, legea. Și atunci, îmi pun problema, și eu și alți colegi de-ai mei, cum am putea să îndrumăm oamenii. Ce să facă, să nu încalce legea?

Și răspunsul pe care l-am dat, în mod instinctiv, la întrebarea pusă de către colegul de la Aeropagus, a fost: „Domnule, respectă cele Zece Porunci, mi se par suficiente.” Săptămâna aceasta urmează să discut la Facultatea de Filosofie din Craiova, pe o temă – „Dreptul și morala”. Și mă voi duce tot în latura asta – că uneori, este suficient să respecți niște reguli de bun-simț, ca să nu încalci o lege. Decidimensiunea asta etică a Dreptului cred că va trebui să capete din ce în ce mai mare importanță în viitor. Ce trebuie să facem? Fii politicos, nu lovi pe altul, nu îl înjura… De exemplu, pe Facebook. Apropo de ce se întâmplă la liceul Șincai.

Nu trebuie să existe o lege care să-ți interzică să scrii pe Facebook, să ironizezi? Pentru că uite unde se-ajunge, să fie zeci de elevi sancționați disciplinar de către profesori. Dar, interesant. Profesorii care sunt victime ale insultelor elevilor ajung ei să sancționeze elevii. Deci eu cred că se minimalizează foarte mult acel conflict de la Șincai. În realitate, acolo este vorba despre o fractură, o falie care există între profesori și elevi, și ar trebui mediat conflictul ăsta. Nu ar trebui să fie finalizat cu sancțiunea. Pentru că fiecare va crede că el va avea dreptate. Deci unde se greșește, în momentul de față, este lipsa de dialog. Și există o ruptură fantastică între profesori și elevi. Așa cum există, de exemplu, o ruptură fantastică pe care eu o receptez, între judecători și societatea civilă. Între sistemul judiciar și societate.

Uitați-vă în dosarele penale, de exemplu. În dosarele DNA. Lumea are impresia, sau se propagă impresia, că judecătorii sau procurorii au ceva cu infractorii. Păi, noi avem ceva cu ei. În sensul că, trebuie trași la răspundere pentru încălcarea legii. Dar nu înseamnă că noi suntem adversarii infractorilor. Ci infractorii sunt adversarii Statului. În dosarele penale, de exemplu, în dosarele de corupție, societatea este victima actelor infracționale. Prin urmare, societatea trebuie să fie revoltată cu privire la actele infractorilor, și nicidecum să le dea încurajări infractorilor, sau să-i vadă ca și victime.

Foarte des văd relatări la televizor, despre cât de greu e în penitenciar, că s-a respins o cerere nu știu cui, cutare face o plângere, că îl doare spatele, sau că n-are telefon mobil în penitenciar. Penitenciarul nu este hotel, să ne înțelegem. Dacă vrei să nu ajungi în penitenciar, unde condițiile nu sunt bune, stai acasă și nu fă infracțiuni. E simplu.

 Noi încă învățăm poeziile lui George Coșbuc, și „Răscoala” lui Rebreanu… Bun, or fi bune și astea. Dar trăim într-o eră în care mâine, dacă cineva insultă pe altcineva pe Facebook, poate să fie dat în judecată. Astea sunt lucruri cu care ne confruntăm, și poate ar fi mult mai util să ne aplecăm și asupra lor.

(Judecătorul Cristi Danileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru Avocatura.com)

Dar noi am ajuns cumva așa, la un val de simpatie. De milă…

„Ca tată de fete, sunt profund îngrijorat în ce situație se află învățământul românesc”

Avocatura.com: De ce credeți că s-a ajuns la cultul acesta al infractorilor?

Danileț: Din neobișnuință. Oamenii nu sunt obișnuiți cu un sistem represiv. Oamenii sunt obișnuiți cu abuzul, aproape că își doresc abuzurile, părerea mea. Deci își doresc să fie încălcări, abuzuri, ca să povestească despre ele. Noi nu povestim despre dosare într-un sens pozitiv, „Domnule, Justiția curăță infractorii”. Nu. „A, l-a prins și pe ăla. Dar de ce nu l-a prins și pe celălalt?” Noi aproape că ne dorim și conflictele.

Deci asta e senzația mea. Că noi n-am fost obișnuiți cu un sistem al Statului reactiv, represiv, și aveam impresia multă vreme că toți sunt mână în mână cu ceilalți, că Justiția e mână în mână cu politicul, politicul mână în mână cu afaceriștii, și așa mai departe. Astfel încât s-a creat impresia că ceva e în neregulă. „Ce se întâmplă de a reacționat Justiția? A, e în neregulă asta. Musai, trebuie să fie la influența cuiva. Cine a intervenit ca să îi facă dosar altcuiva.”

Deci noi nu avem încredere în dosarele Statului, în autoritățile Statului, în magistrați. Iată, avem deja în magistratura română primele generații născute după 1989. Noi nu avem încredere în ei. Când îi vedem că acționează: „A, e la influența cuiva”. Dacă îi vedem că nu acționează: „A, uite, v-am spus noi că nu sunt în stare.”

Lucrurile astea sunt paradoxale, aproape. Dar e vorba de o anumită cultură pe care trebuie să ne-o facem în timp. Eu am văzut deja că a crescut foarte mult încrederea în Justiție. Cred că anul trecut am înregistrat o valoare dublă față de acum 10 ani. Ceea ce înseamnă că oamenii au început să aibă speranțe. Nu știu câtă încredere neapărat, dar speranțe sigur au în Justiție. Dar nu e suficient. Pentru că noi întotdeauna intervenim ulterior încălcării legii. Oamenii trebuie să vadă mai departe de latura represivă. Trebuie să vadă latura preventivă. Or, pe latura preventivă nu se pune deloc accent. De aceea insistam în chestiunea cu educația. 

Dacă elevii percep că au o problemă cu anumiți profesori – și sunt profesori care iau mită, sunt profesori care ei înșiși copiază la examenele lor de evoluție în carieră, de la titularizare și așa mai departe… Apropo, pentru mine este de neînțeles cum un profesor poate să pice un examen de titularizare, dar este apoi menținut în anul respectiv ca și profesor supleant. Pentru mine este absolut inacceptabil.

Și, avem profesori care insultă sau care abuzează copiii. Inclusiv sexual. Deci eu, ca tată de fete, sunt de-a dreptul îngrijorat în ce situație este învățământul românesc. Dar nu am cu cine discuta. Profesorii refuză, cu toții, orice dialog. Ei cred că le știu pe toate, ei înșiși se victimizează. Au impresia că da, nu sunt plătiți bine. E-adevărat, profesorii trebuie să fie mult mai bine plătiți. Că nu-i sprijină nimeni… Dar ei nici nu caută sprijin. Ei și-au antagonizat toată societatea românească. Deci ei se consideră victime și în război, în același timp, cu toată lumea. Deci profesorii sunt în război cu miniștrii lor, sunt în război cu inspectoratele, sunt în război cu directorii, sunt în război cu părinții, sunt în război cu elevii, sunt în război cu Justiția.

Deci, ei nu caută sprijin nicăieri. Ei nu-și arată, cu adevărat, cât de mult muncesc. Și sunt unii profesori care muncesc enorm, enorm muncesc. Și latura birocratică le ocupă foarte mult din activitățile zilnice. Dar nu ai cu cine discuta în momentul de față. Și repet, ceea ce este la Șincai trebuie luat ca simbol. Nu trebuie judecat cazul de acolo, nici copiii, nici profesorii. Trebuie luat ca un simbol. Ceva se întâmplă în învățământul românesc. Ce anume?

 Astăzi, deja a devenit o imposibilitate să mai cunoști legea. Inclusiv judecătorul nu mai cunoaște astăzi legea. Și atunci, îmi pun problema, și eu și alți colegi de-ai mei, cum am putea să îndrumăm oamenii. Ce să facă, să nu încalce legea?

(Judecătorul Cristi Danileț, membru CSM)

De exemplu, mie mi se pare aproape strigător la cer că nu sunt materii, cursuri, de utilizare a internetului. Deci suntem în era internetului, în care fără telefon mobil conectat la internet, sau fără laptop-uri, fără tablete nu mai există, aproape, familie. Dar noi nu învățăm tinerii – copiii, elevii – despre ce au voie și ce n-au voie să deschidă, să vizualizeze. De exemplu, descărcarea unui filmuleț porno cu minori este infracțiune în România. Se știe lucrul ăsta? Poate cineva o face în mod eronat. Poate cineva o face să se distreze. Este infracțiune în România. Sau să inviți un minor să se uite la astfel de filme este infracțiune în România. Sau agasarea prin SMS-uri trimise unei persoane, creând o stare de temere, este infracțiune în România. Sau, prin rețele de socializare, să postezi poze ale unei persoane private, este interzis de Codul Civil. Lucrurile astea trebuie cunoscute. Modalitatea în care se exercită niște drepturi, consecințele încălcării lor. Dar asta nu se predă nicăieri.

Profesorii utilizează Facebook-ul, ei insultă pe alții, dar sunt supărați când alții îi insultă pe ei. Deci suntem în era tehnologiei, și pe noi nimeni nu ne învață să utilizăm tehnologia. Dreptul și informatica, dacă vreți, nu sunt predate, nu sunt studiate de nimeni. Noi încă învățăm poeziile lui George Coșbuc, și „Răscoala” lui Rebreanu… Or fi bune și astea. Dar trăim într-o eră în care mâine, dacă cineva insultă pe altcineva pe Facebook, poate să fie dat în judecată. Astea sunt lucruri cu care ne confruntăm, și poate ar fi mult mai util să ne aplecăm și asupra lor.

Citeste mai mult: http://www.avocatura.com/stire/12237/cristi-danilet-csm-declaratie-frapanta-pentru-avocatura-com-inclusiv-judecatorul.html#ixzz3TRjd0LjW

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: